Pestera Ialomitei - Muntii Bucegi - InfoGhidRomania.com

Search
Go to content

Main menu:

Pestera Ialomitei - Muntii Bucegi

Localizare şi căi de acces. Peştera Ialomiţei se află în inima Masivului Bucegi, în versantul drept al Cheilor Peşterii de pe Valea Ialomiţei, la o altitudine de 1530 m. Se poate ajunge cu mijloace auto, pe şoseaua ce urcă din Sinaia, trecând pe lângă cabanele Izvorul Dorului şi Bolboci sau dinspre Târgovişte, pe drumul ce urcă pe Valea Ialomiţei trecâd pe la barajul de la Bolboci.

Pestera Ialomitei

Poteci mâncate, venind de la Omu, Babele, Vârfu cu Dor, Bran, converg către acest punct turistic. Linia de telecabină Buşteni-Babele-Peştera, facilitează accesul spre aceste locuri pitoreşti. Cea mai importantă bază de cazare o constituie Hotelul Peştera, cu o capacitate de 170 locuri, iar la jumatate de oră distanţă se află Cabana Padina, cu o capacitate de cca 120 locuri. În perioadele de vârf se poate înnopta şi la Schitul Cocora. Poienile largi, ascunse între brazi, de pe malul Ialomiţei, oferă minunate locuri de camping.

Date istorice. Prima descriere este făcută de Klemlauf în 1793, dar Peştera Ialomiţei era cunoscută cu mult timp înainte, căci Mihnea Vodă cel Rău s-a ascuns aici în 1510. Schitul construit în sec. XVII de călugării mănăstirii Sinaia (distrus de un incendiu) l-a impresionat puternic pe călătorul englez John Padget, prin sălbăticia şi pitorescul locului.
El relatează că după spusele bătrânilor călugări, peştera merge preţ de multe zile prin munte, deşi pe atunci nu se cunoştea decât Grota lui Mihnea Vodă. În 1896 L Popovici-Haţeg şi L Sângeorzan dezostruează pasajul, descoperind cea mai mare parte a peşterii, până La Altar. În 1911, biospeologul C. N. Ionescu explorează încă 120 m în amonte de La Altar.

Pestera Ialomitei

Cercetări speologice sistematice sunt întreprinse de M. Şerban şi L Viehmann în 1953, ajutaţi de alpinistul Emilian Cristea. Ei au cartat 800 m de galerii, considerându-se explorarea terminată în linii mari. Mii de turişti, alpinişti şi speologi s-au perindat apoi în peşteră, fără să se mai poată spera la noi descoperiri.
Şi totuşi, în 1979, speologii amatori ai Clubului speologic „Hades” - Ploieşti, forţând o strâmtoare aflată doar la câţiva metri de potecă turistică, au descoperit o nouă sală, lungă de aproape 60 m şi înaltă de 15 m, slab concreţionată, dar importantă pentru înţelegerea genezei peşterii. Lungimea totală actuală este de 128 m.


Descriere. Peştera Ialomiţei s-a format pe direcţia unei falii orientată est-vest. Faţă de acest plan de ruptură, cele două campartimente s-au deplasat unul faţă de celălalt, lăsând între ele un gol care este peştera. Apele de infiltraţie şi pârâul captat de acest gol au modelat prin eroziune calcarul, dar efectele acestei mişcări sunt marile oglinzi de fricţiune - suprafeţe de rocă netezite, înalte de zeci de metri, din Sala Urşilor şi Sala Hades.

Manastire Pestera Ialomitei

Portalul, înalt de peste 10 m, deşi urâţit de un gard metalic şi stâlpi electrici, ne reţine atenţia prin geometria sa : lespezile slab înclinate ale tavanului sunt strate de calcar jurasic, bogat în resturi fosile. Grota Mihnea ne impresionează prin dimensiunile sale, iar în timpul iernii şi prin stalagmitele de gheaţă formate pe seama infiltraţiilor de apă. În capătul sălii întâlnim o a doua poartă şi pătrundem în Pasaj - un tunel scund, care după câţiva metri ne conduce în Sala Decebal, cu o scurtă prelungire, Galeria Sfânta Ana, unde nu avem nimic deosebit de privit. Urcăm apoi abrupt o succesiune de scări printr-o galerie strâmtă, prin care curge apă în perioadele umede ale anului. După acest urcuş pătrundem într-o nouă săliţă : este punctul La răspântie, căci de aici ne putem abate fie la dreapta pentru a vedea Lacul, fie la stânga, spre Sala Urşilor.


Optând pentru a doua variantă, ne strecurăm mai întâi pe sub o boltă scundă şi iată-ne într-un spaţiu uriaş : Grota Urşilor, lungă de 60 m, lată de 30 m şi înaltă de 25 m, este una dintre marile săli din peşterile noastre. Ea reprezintă şi cel mai demn de admirat obiectiv al peşterii, din păcate slab pus în valoare de actuala amenajare. Sala Urşilor a avut cu mult mai multe podoabe, care au fost distruse de turiştii ce s-au perindat de aproape un secol. Pe la 1920, aici s-a desfăşurat şi un original concurs de tir: Concurenţii : elevi-ofiţeri veniţi într-o excursie ; ţintele : stalactitele din bolta Sălii Urşilor. Se mai pot vedea totuşi stalagmite masive „tip sfeşnic”, cu partea superioară foarte plată, caracteristice sălilor înalte, unde picătura de alimentare căzând de la mare înălţime are o largă zonă de împrăştiere.


Urcând pe nivelul superior al sălii, unde se află o platformă netedă, trecem printr-o scurtă porţiune chiar pe sub tavanul cavităţii. Este punctul cel mai înalt: de la intrare până aici am urcat aproape 80 m. Coborând un prag stâncos, ajungem la pârâul subteran ce vine prin Galeria Apelor. Pentru a merge dincolo de Altar (un grup de stalagmite conice care barau cândva accesul mai departe), va trebui să trecem puţin prin apă, iar după cca 60 m vom intra într-o nouă săliţă, frumos concreţionată şi mai bine conservată, unde excursia noastră se poate considera încheiată. La întoarcere putem alege o variantă diferită de coborâre din Sala Urşilor: pe sub peretele nordic, foarte neted şi împodobit cu lungi draperii, o potecă se strecoară printre bolovani ajunglnd direct la cascada de La Lac.

În acelaşi loc ajunge şi pârâul din Galeria Apelor, curgând pe sub bolovani, pentru a se prăvăli apoi într-o cascadă înaltă de 3 m care, în perioadele cu debit bogat, alimentează un lac adânc de 4 m, cu apă limpede. Acest pârâu provine din cantarea carstică a unui afluent a1 Văii Horoaba.


Condiţii de vizitare. Peştera Ialomiţei a fost amenajată de Societatea Carpatină, apoi de călugării schitului, în 1967 ea a fost electrificată şi în acest moment se află în administrarea O.J.T. Dâmboviţa. Trebuie să recunoaştem însă că actualele amenajări se află la acelaşi nivel rudimentar de la începutul secolului, la care s-a adăugat o doză suplimentară de paragină, căreia lumina electrică nu-i sporeşte farmecul. În condiţiile în care peştera rămâne adesea fără ghid nu putem recomanda turistului decât să vină aici pregătit cu echipament şi surse individuale de lumină, să fie atent când merge pe scările putrede şi să privească peştera prin ce este ea, ca o creaţie a naturii şi nu prin ce a făcut din ea nepriceperea omenească. Durata normală a vizitării este de 1-1½ oră. Temperatura medie este 5°C. 


Peştera Ialomiţei este deschisă de marţi până duminică, între orele 9:00 - 18:00, iar taxa de intrare este 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.

Peştera Ialomiţei din masivul Bucegi a fost inaugurată pe 25 iulie 2015, după reabilitarea cu fonduri europene de 6,4 milioane de lei. În cadrul proiectului a fost modernizată aleea de acces la peşteră, căile de acces în interior, au fost refăcute instalaţiile electrice şi a fost amenajat un punct de informare turistică. La intrarea în peşteră a fost instalată o scenă pentru oficierea de slujbe sau pentru susţinerea unor concerte.

 
 
Back to content | Back to main menu